Blandetea colinelor si abruptul stancilor in muntii Aninei

Ma gândeam demult sa împărtășesc cu voi minunăția pe care am întâlnit-o în munții Aninei dar cum trecuse deja mult timp de la tura ezitam sa mai scriu despre asta. Dupa ce-am văzut însă minunatele fotografii ale lui Dan din acești munți am retrăit clipele petrecute acolo si am zis ca musai sa le pun pe "hârtie".
Totul a inceput cu o invitație in cheile Nerei in loc de traditionalele Paste acasa. La inceput nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea sa plec de acasa de Paste, dar cum o invitatie a Pinguinilor (prieteni buni de munte de carpati.org) nu se refuza asa usor, i-am convins pe ai mei ca nu ii asa bai mare daca nu stau acasa. Si iata-ma in drum spre Piatra Olt de unde urma sa ma recupereze o masina in drumul spre Cheile Rudariei.
Si uite asa vineri seara ne strangem cu totii la Mehadia urmand ca a doua zi sa plecam spre Cheile Rudariei si mai apoi spre Cheile Nerei. Ajungem tarziu sa campam si dimineata ne trezim obositi, dar soarele si aburii pamantului ridicandu-se in lumina diminetii ne mana repede spre salba de mori din Cheile Rudariei.



Ajunsi in chei, cea care isi face intotdeauna temele cel mai constiincios, Mike, ne povesteste despre fiecare moara si noi ascultam cuminti ca niste elevi constiinciosi. Morile se insira pe malurile raului si fiecare are un farmec aparte. Le inspectam cu grija si incercam sa descoperim sistemul de functionare ca cu criza asta nu se stie niciodata unde ajungem... :)







Dupa plimbare prin "muzeul tehnicii populare" din Cheile Rudariei, ne intoarcem la masini si plecam spre Podul Beu si spre pastravarie unde urma sa campam pentru a fi aproape de biserica din Potoc unde vroiam sa mergem la Inviere. Dupa amiaza ajungem la pastravarie, dar ne mai ramane inca timp sa ne plimbam pana la Lacul Ochiul Beu si la cascadele Beusnita.



Plimbarea pe poteca larga in lumina dupa amiezi si caldura vestului tarii imi dau impresia ca sunt tare departe de casa pentru ca la mine inca era frig si pe Fagarasi zapada pana la Barcaciu.
Ma plimb agale pe marginea raului care parca curge dintr-o cascada in alta si imediat ajungem la lacul de un albastru ireal.





De aici inca un pic si suntem sub cascada. Debitul ridicat al raului in aceasta perioada a anului transforma cascada intr-o cadere imensa de apa si ramanem timp indelungat "gura casca" in fata ei, sau mai de graba, "diafragma cascata" :)





Intorsi in tabara ne pregatim cum se cuvine de marele praznic si ne pornim spre biserica din Potoc. La intoarcere punem de o masa copioasa si de un foc "napraznic".
Dimineata ridicam ancora si ne indreptam spre zona "La tuneluri" si mai apoi spre cantonul Damian si zona "La carlige" indrum spre Poiana cu Aluni.
Plimbarea prin chei e insotita, cum ii sade bine unui organizator de tura, de legendele legate de acele locuri si de tot felul de lucruri interesante despre acele meleaguri.
Inaintam agale prin padurea de foaioase si peisajul ma surprinde tot mai mult: ba stancaraie si cabluri, ba poteca lata si blanda si ici colo cate-o plaja pe malul apei. No, pana-aci toate bune, pana ajungem la partea cu trecutul Nerei. Aci nu mai ii asa faina treaba. Unii mai hotarati ne echipam de inot alti parca nu se prea incumeta. Nera nu prea vrea sa ne lase sa-i trecem "pragul" si se-nvolboara asa cam pana peste brau. Dupa lungi cautari ale baietiilor dupa un loc mai putin adanc, si dupa deliberari intense hotaram ca suntem toti pentru unul si unul pentru toti si facem cale intoarsa spre cantonul Damian.
Eu ca sa fiu sincera parca imi cam calcasem pe inima intorcandu-ma, dar ma consolam cu gandul ca vor mai fi si alte dati si nici castelul Huniazilor nu-i o idee rea, insa pe drumul de intoarcere ce sa vezi...grai ardelenesc ca-n Turda rasuna: "- Departe-i Poiana cu Aluni?" si ce sa vezi: colegii de club, mandrii CAR-isti sunt peste tot. Ii zisesem lui Andrei si Ibi ca sa vina in Sasca Romana si de acolo ajunge cumva in Poiana cu Aluni, si se pare ca o fost suficient ca sa si vina si sa ne intalnim ca sa continuam tura impreuna.
Hotaram sa ramanem totusi inca o noapte la canton si sa o luam de dimineata la pas spre Lacul Dracului. Seara inauguram sezonul de scaldat in Nera si ne intindem la povesti in jurul focului.
Luni facem repede bagajele dimineata, ne luam ramas bun de la gasca pinguieneasca si o pornim de-a lungul cheilor spre lac.



De data asta cadem la pace cu Nera si ne continuam drumul pe celalalt mal.



Frumuseti locale:





N-avem nici o graba si ne plimbam agale ba pe stanci ba pe nisip pana ce ajungem in Poiana lui Vogiun cu speranta mare ca vom gasi ceva branza buna. Dar nu intalnim pe nimeni acolo si ne multumim cu ce avem in traista visand la o branza framantata si niste miere.
Ajunsi la Lacul Dracului ne instalam repede in culcus si ne bucuram de frumusetea locului si de linistea infricosatoare de-a dreptul.



Marti ne hotaram sa parasim cheile Nerei pentru a vizita si cheile vecine, Cheile Susarei. Toate bune si frumoase in descrierea din Muntii Nostri si pe harta, doar ca in realitate narcajul lispsea si poteci erau multe. Asa ca balaurim noi o tzara prin niste poieni de vis cu copaci infloriti si nu ne prea gasim drumul.





Dar ca de obicei avem noroc de noi lamuriri de la oamenii locului:"-Mergeti pe valea aia si in maxim 200 de metrii sunteti la cascada!" Asa va fi fost numai ca cei 200 de metri s-or facut 4 ceasuri de umblat ba prin apa ba pe mal si dintr-o data se casca sub noi ditai cascada. Frumos se vedea, dar noi vroiam sa o vedem si de jos in sus. Si dupa catarari si descatarari, iaca-ta! :)



Dar nu e rost de multe poze ca ploaia incepe sa ne indemne spre Sasca Montana si inapoi spre casa. In mai putin de o ora ajungem in sat unde suntem primiti regeste la primarie cu sarmale, oua rosii si cozonaci. Oamenii de aici sunt tare mandrii de noua lor primarie si musai sa ne faca un tur. Acceptam bucurosi si ospitalitatea oamenilor din aceste locuri ne indeamna sa revenim.
Aventura noastra printre calcarele Aninei se incheie cu o plimbare pe malul Dunarii, pe o altfel de granita.



Mara Constantinescu