Noaptea parca nu mai vrea sa treaca si nu ma mai tine locul acasa...asa ca pe la 1 jumatate noaptea ma intalnesc cu Anca sa facem un om de zapada in parc si sa ne bucuram de zapada. Dupa o lunga plimbare prin Cluj vine si momentul in care trebuie sa ma indrept spre gara.
Vineri,13 februarie 2009, ora 8, colegii ma culeg din gara din Alba Iulia si iata-ne gonind spre Nucsoara. Zapada creste considerabil pe masura ce ne apropriem de munte si dupa ce parcam in Nucsoara ne inarmam cu multa rabdare pentru a parcurge cei 7 km de drum forestier pana in Carnic. Facem o scurta pauza la Carnic si continuam printre nameti care parca vor sa ne ascunda. Cararea se intinde lin in fata noastra si brazii incarcati de zapada incadreaza drumul, iar ceata nu ne lasa sa zarim crestele "Mariei Sale Muntele". Incet incet se lasa seara si noi parca tot mai greu urcam poteca. Intr-un final incepem sa simtim caldura cabanei si cand deschidem usa ni se umplu sufletele de bucurie: prieteni dragi, Lali Bacsi, caldurica si ceai si multa buna voie. Povestile incep sa curga si glumele ne tin pana tarziu in jurul mesei.
Sambata,14 februarie 2009, dis de dimineata iesim afara si ne bucuram ca suntem deasupra tuturor si ca marea de nori ascunde toate betoanele oraselor si aici sus ramanem numai noi fara nici o grija. Pe asa o vreme frumoasa nu ne ramane decat sa mergem in creasta.
Cararea serpuieste lin printre brazi si apoi printre jnepeni si pana la Bordul Tomii de bucuram de urmele facute de ceilalti cu o zi inainte. Ajunsi la Bordul Tomii facem o regrupare si hotaram sa incercam o iesire in creasta prin stanga varfului Custura Bucurei.
Soarele straluceste, zapada e neatinsa, cerul de un albastru infinit si parca zburam...nici zapada pulvar in care ne afundam pana la genunchi nu ne poate tine in loc.
Ajunsi sub creasta ne oprim sa ne echipam cu coltari si piolet pentru ca ne asteapta un urcus foarte abrupt. Cei din fata au batut deja treptele in zapada adanca si noua nu ne mai ramane decat sa-i urmam.
Dupa un urcus cu adevarat anevoios ajungem pe varful Custura Bucurei si privelistea ce ni se asterne in fata ne face sufletul sa zboare. Ne bucuram ca suntem impreuna aici the good it's here to stay. Facem cateva poze sa imortalizam momentul, ne imbratisam comform traditie Gippfel Kuss si parca am vrea sa ramane acolo.
Dar vantul taios ne aduce aminte ca trebuie sa ne intoarcem. Cei pe schiuri parca zboara prin zapada, iar noi mai catinel catinel ne bucuram de atata alb si sarim jucausi prin zapada. Dupa cateva ore de innotat prin zapada ajungem la cabana. Eu si Ana nu ne putem abtine si mai tragem o baita in zapada.
Seara se lasa din nou, parca de data asta si mai rece si noi ne adunam din nou in jurul canilor cu ceai fierbinte si a povestilor hazli care nu mai contenesc pana tarziu in noapte. Planuim sa mergem duminica de dimineata pana la o mica cascada inghetata sa ne cocotam un pic pe gheata, dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, ne trezim dimineata in ceata sub o ninsoare care parca o sa dureze pentru totdeauna. Ne mai lalaim un pic prin cabana ca s-asa gandul de apleca acasa nu ne e prea simpatic. Ne urnim cu greu la vale si ne oprim la ciorba minunata din Carnic. Dupa un asa ospat parca ne e cam greu sa ne gandim la cei 7 km ce ii mai avem de parcurs.
Mai in gluma ,mai in serios ne pornim la vale. Si intr-o ora suntem langa masinile ce o sa ne duca din nou acasa...:(...de data asta chiar nu ne bucuram sa le vedem.
Ne imbarcam si tinem drumul de asfalt pan' la Cluj. Si dupa principiul totul e bine cand se termina asa....
ne vedem iara intre betoane si iluminat public si ne gandim cum sa o zbughim din nou la munte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu