Poveste despre Fagarasi de la 2500 km distanta

Nu-mi vine sa cred ca sunt la o distanta apreciabila de ei, intre sute de lacuri si paduri de pini si inca imi aduc atat de bine aminte cele 5 zile petrecute la mine acasa, zile menite sa imi starpeasca dorul de casa pentru 10 luni.

Gata scoliile 'nalte, gata serviciu, si in loc de vacanta, cateva zile in fagarasi si cateva saptamani in Europa pana aici, in Finlanda.

Planuisem demult sa facem o tura impreuna, asa ca numa o trebuit sa se termine sesiune ca sa ne si asternem la drum. Dupa indelungi conversatii la telefon si pe messenger, stabilesc sa ma intalnesc cu Simona in Fagaras sa luam autobuzul de 7 spre Breaza.
Ies la stop pe la 6 fara ceva in capu' satului si am noroc de ma ia cineva repede si la 7 fara 20 ajung in Fagaras si ii dau trezirea Simonei ca altfel acolo in Fagaras ramaneam.

Pana la urma ne inmultim un pic, adica Simona, Adi si eu si ne pregatim s-o luam spre creasta si sa stam cat ne-o fi bine fara planuri si fara recorduri de batut.

Autobuzul ne lasa repede in Breaza si pe la 8 ne asezam la drum spre manastire si apoi spre Coltii Brezei. Vremea se arata de treaba si nici prin cap nu ne trecea ce de treaba o sa fie si restul saptamanii. Inaintam agale pe drumul forestier si facem repede o pauza la cetatea lui Negru Voda. Numa bine ca mai aflu si eu o legenda doua din partile locului si luam iar rucsacii in spinare sa o dam la deal.



Dar conditiile se arata foarte potrivnice: zmeuris incarcat de boabe rosii si aromate si mure cu kilele. Asa ca ne miscam mai rau ca ochiul mortului la deal, si ne tot povestim pana ne picura o tzara si ne apucam si noi de mers. Si ne tot minte Simona ca mai avem un colt doua si ajungem si ui asa ne prinde amiaza si norii la cabana Urlea. Ne punem pe mancate si ne se face ditai lenea...cum nu mai fusesem nici unul dintre noi pe traseul dintre Urlea si Curmatura Zarnei si nici vremea nu era prietenoasa, asa ca hotaram ca mustele nu pisca chiar rau si ne punem pe lenevit si pe sorbit muntele cu privirile.

N-are rost sa ma lamentez si eu de starea cabanei ca o sa gasiti pe orice forum tot felul de pareri si uneori tind sa cred ca poate e mai bine asa, poate ar fi mai bine fara nici o cabana si nici un refugiu, poate asa ar fi mai putini porcus turisticus. Atata doar ca mi-s dragi cabanele si serile tihnite prin jurul lor, da no...poate nu le meritam.

Gasim o camera unde punem sacii de dormit si ne punem pe somn. A doua zi dis de dimineata iesim in soare afara si intr-un cer senin ce ne cheama spre creasta. Ne pornim in forta spre saua calului s-apai de-acolo om mai vedea. Mai vine un nor, mai bate-un vant dar vremea e de vis, cum rar ai noroc in Fagarasi.





Ajunsi in saua calului hotaram sa o luam peste vf. Somnului pana in vf. Urlea. Zis si facut. Ajunsi in varf vedem pe poteca furnicarul de turisti si nu ne prea trage ata intr-acolo. Asa ca ne hotaram sa o luam de-a dreptul spre vf. Iezerului si de acolo spre vf. Dara.



Drumul spre Dara abia daca se mai zareste, semn ca nu prea multi turisti au fost sa o viziteze in ultimul timp. Ajungem pe varf si pana mancam cate ceva admiram maretia muntelui si ne bucuram ca nu suntem la inghesuiala pe Moldoveanu.





Caldarea din stanga varfului pare de vis asa ca ne pornim spre vf. Musetescu si de acolo coboram in caldare. Asa frumuseti mai rar ti dat sa vezi si tare mi greu sa va descriu in cuvinte. Soarele spre apus straluceste in apa zecilor de paraie ce fac mici cascade peste pietre si prin iarba demult necalcata de picior omenesc.





Ajungem la lacul Mioarelor si vedem ca nici anul asta nu a uracat nimeni la stana, da nu-i chip sa inoptam acolo ca de se burzuluieste vremea peste noapte ii bai. Ne dam cu greu dusi de acolo, dar musai sa ajungem la refugiul de la Curmatura Zarnei. O luam pieptis la deal si dupa ce facem plinul la un izvor dam de banda rosie ce in jumate de ora de aduce la refugiu.

La refugiu doar un polonez plecat de acasa pe 3 luni sa faca toti Carpatii. Facem o plecaciune si cam atat ca engleza lui si poloneza noastra lipsa ne impiedica sa ne povestim. Facem ceva de mancare si tragem pe dreapta ca dimineata ne pornim iar la drum.

Dimineata aceiasi vreme de vis de nu ne vine a crede. Ne punem si noi GPS-ul pe banda rosie si dai 'nainte pan' la Portita Vistei. Mergand asa agale pe poteca parca nu stiu cum sa fac sa conving clipa sa nu se mai termine niciodata. Trecem peste muchii si sei ce ne deschid vai largi si minunate cum numa in Fagarasi gasesti.Si spre sud muchiile sudice ne indeamna sa facem promisiuni pentru anii ce vin.







Spre apus ajungem la refugiu. Lume multa coboara de pe varf, altii intind corturi si povestile la flacara primusului curg de parca nu se mai opresc. Noi incercam sa facem un plan pt a doua zi dar nu ne prea iese si lasam somnul sa le rezolve pe toate.

Ne trezim dimineata in acelasi soare si albastru infinit. Simona si Adi hotarasc sa coboare pe Vistea Mare, dar eu nu ma las asa de usor dusa de la munte si o pornesc voiniceste spre Podragu.



Ajung pe terasa cabanei mai repede decat credeam si musai sa manc o ciorba la Corina. La cabana cam pustiu asa ca numa bine ma hodinesc o tzara, ma mai povestesc cu Corina si hotarasc sa plec spre Balea prin caldari ca peste creasta am mai fost.

Urcusul e greu spre curmatura dintre lacuri, dar privelistea Podragelului ma rasplateste pe deplin. Caldarea e parca desprinsa dintr-o carte de povesti: lacul cu apa cristalina, mioarele in jurul lacului, ciobanul sprijinit in bata si pus pe povesti si cativa turisti rataciti prin peisaj.



As ramane aici o eternitate si ceva, dar nu- timp de zabava ca si ma asteapta strunga Podragelului. O dau repede gata si minteni mi se deschide larga valea Arpasului. Numa ca amu ii bai, ca asa tare m-o vrajit caldarea de mi-o mers picioarele fara cap si am ajuns in ditai hornul. Descatar cu grija hornul, da nici poveste sa gasesc marcajul. Oricum nu prea vad eu mare lucru fara ochelari, asa ca de va fi sa vad vreun om sa imi arate calea bine, daca nu, iara bine. Balauresc eu vreun ceas jumate cica in cautarea traseului, dar nu m-as necaji prea tare sa mai stau o noapte acolo.



Intr-un final ma intalnesc cu doi turisti nemti ce ma intreaba de traseu :)) schimbam pareri si o luam fiecare pe drumul celuilalt. Si ui asa ajung pe la 5 in fereastra zmeilor. Fac o pauza si dupa ma urnesc cam greu sa o iau spre Fundu Caprei, da nu-i timp de zabava ca minteni se lasa noaptea. Ma dau chinului sa urc spre revolver, da ma cam lasa puterile. Ajung la lacul Capra si trec agale pe malul lui spre saua Caprei. Ma opresc in sa si zic in gand o rugaciune si-un ramas bun s o dau la vale spre masini si zarva.

Pe transfagarasan multe masini stralucitoare dar nici un muntzoman sa ma ia si pe mine la vale. Numa bine ca si de refugiu si ai lui oameni mi dor. Si ui asa mai fur o noapte la munte cu povesti si cer cu muuulte stele.